Gonoreea - infectia cu Neisseria gonorrhoeae

Gonoreea este o infectie gonococica (cauzata de un gonococ), agentul patogen fiind Neisseria gonorrhoeae. Acesta infecteaza numai omul. Afecteaza cu predilectie mucoasa tractului urogenital inferior, fiind unul dintre cei mai frecventi agenti etiologici ai ITS; de asemenea, poate infecta si mucoasele rectala, oro-faringiana sau conjunctivala.

Gonoreea se transmite :

O importanta deosebita in transmiterea bolii o au bolnavii asimptomatici (peste 50 % din femeile si barbatii cu gonoree), care sunt reprezentati de obicei de femei care pot transmite infectia timp de saptamani sau luni, fiind identificate prin aparitia infectiei simptomatice la partenerii sexuali. Riscul de infectie dupa un singur contact infectant este de 50 % pentru femei si de 20 % pentru barbati.
La bolnavii cu gonoree si infectie HIV, riscul de transmitere a infectiei HIV este mai mare.

Gonoreea - manifestarile clinice :

La gravide, gonoreea se asociaza cu un risc crescut de avort spontan, nastere prematura, ruptura precoce a membranelor si de mortalitate perinatala. Mamele infectate pot transmite Neisseria gonorrhoeae la fat in utero, in momentul nasterii sau post partum. Nou-nascutii pot avea conjunctivita gonococica (care apare la 2 - 7 zile de la nastere) si mai rar artrita, septicemie sau rectita gonococica.

Principalele sechele ale gonoreei sunt reprezentate la femei de boala inflamatorie pelvina (cu complicatiile sale, sterilitatea secundara si riscul de sarcina ectopica), sindromul de durere cronica pelvina si sindromul Reiter.
Sechelele gonoreei la barbati sunt reprezentate de orhiepididimita, sindromul Reiter, stricturile uretrale (foarte frecvente in trecut, astazi sunt rareori intalnite) si, rareori, de infertilitate. O sechela frecventa, care aparea in special dupa tratamentul gonoreei cu peniciline sau cefalosporine, era reprezentata de uretrita postgonococica; de fapt aceasta este determinata de alti agenti etiologici (Chlamydia trachomatis, Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma genitalium, etc.) cu care bolnavul a fost contaminat in acelasi timp, dar care au o perioada de incubatie mai lunga si nu sunt sensibili la tratamentul contra gonoreei. Dupa introducerea in practica a tratamentului dublu (pentru gonococ si Chlamydia trachomatis), incidenta uretritei postgonococice a scazut semnificativ.

Diagnosticul gonoreei se face prin :

Tratamentul gonoreei se realizeaza prin folosirea de peniciline, tetracicline, cefalosporine si fluorchinolonel. Neisseria gonorrhoeae se caracterizeaza printr-o capacitate deosebita de a dezvolta rezistenta fata de antibioticele utilizate pentru tratament si de aceea un antibiotic este indicat in tratamentul gonoreei numai atunci cand eficacitatea lui depaseste 95 %. In conditiile aparitiei de tulpini de gonococ rezistente la peniciline si tetracicline, acestea nu mai sunt indicate pentru tratamentul gonoreei.
Asocierea frecventa (5 - 50%) a unei infectii latente cu Chlamydia trachomatis, cu complicatiile si dificultatile ei de diagnostic, au determinat asocierea unui tratament sistematic pentru Chlamydia trachomatis. In afara faptului ca acest tratament scade riscul uretritei postgonococice si al bolii inflamatorii pelvine, se pare ca reduce si riscul de selectie al tulpinilor de gonococ rezistente la antibiotice. Fluorchinolonele reprezinta tratamentul de electie al gonoreei in multe tari - sunt usor de administrat, relativ sigure si sunt active si pe tulpinile rezistente la peniciline si tetracicline.

Tratamentul trebuie sa tina seama de existenta unei sarcini. Tratamentul supravegheat (administrat in prezenta medicului) si in doze unice asigura o eficacitate mai buna.

Bolnavii trebuie investigati si consiliati si pentru infectia HIV si sifilis, atat in momentul stabilirii diagnosticului, cat si dupa 3 luni.

Trebuie investigati si tratati partenerii sexuali din ultimele 30 de zile (pentru formele simptomatice) sau 60 de zile (in formele asimptomatice).
Controlul postterapeutic se efectueaza de obicei la 3 si la 7 zile. De cele mai multe ori, persistenta sau reaparitia simptomatologiei este determinata de reinfectie (gonoreea nu induce imunitate) sau de uretrita postgonococica.

Utilizarea prezervativelor asigura o protectie buna fata de gonoree.

Gonoreea este boala cu raportare obligatorie; raportarea se face de catre medicul dermatovenerolog care precizeaza diagnosticul si schema terapeutica.

Nota finala :

(sursa: Dr. Vasile Benea - Cercetator stiintific gradul I; "Infectii cu transmiitere sexuala - Manualul cursantului", 2004)